Vizită...

De ziua numelui lui Ionel, am mers în vizită la mama lui, Maria Popescu. Băiatul avea cam opt ani. I-am adus o minge mare de cauciuc. Era îmbrăcat ca un ofițer și avea o sabie.

Mama lui spunea că nu mai ieșea prea des în oraș. Acum trebuia să se ocupe de educația copilului. Chiar atunci am auzit o femeie din camera vecină. Ea făcea cafea și îl ruga pe Ionel să stea cuminte. Băiatul era prea aproape de foc.

Mama l-a chemat. Ionel a venit cu sabia în mână. Ea l-a luat în brațe, l-a sărutat și i-a spus să nu se mai apropie de foc.

Apoi băiatul s-a urcat pe un cal de jucărie. Bătea într-o tobă și sufla într-o trompetă. Făcea atât de mult zgomot, încât nu puteam vorbi.

I-am spus că un ofițer nu cântă la trompetă. El merge înaintea soldaților, cu sabia în mână. Ionel a lăsat instrumentele și a început să atace tot ce vedea.

Femeia a intrat cu dulceață și cafea. Ionel s-a repezit spre ea cu sabia. Mama a încercat să-l oprească, dar a primit o lovitură în obraz, aproape de ochi. I-a cerut un sărut ca să-l ierte. Băiatul a sărutat-o.

Când am întrebat dacă puteam fuma, mama a râs: și lui Ionel îi plăceau țigările! I-am spus copilului că tutunul este o otravă. «Atunci tu de ce fumezi?» m-a întrebat el.

Mânca dulceață. După câteva linguri, a luat vasul și a ieșit pe hol. S-a întors cu vasul gol. Apoi a luat o țigară de la mine. Mama lui râdea și m-a îndemnat să i-o aprind. I-am aprins-o, iar el a fumat-o pe toată.

După aceea a început să arunce mingea de podea. Mingea mi-a lovit ceașca, iar cafeaua fierbinte s-a vărsat pe pantalonii mei.

Deodată, Ionel s-a făcut alb la față și a căzut. Mama lui era îngrozită. I-am desfăcut haina la gât și la piept și l-am stropit cu apă rece. Când și-a revenit, i-am spus din nou să nu mai fumeze.

Am plecat după ce băiatul s-a simțit mai bine și mama s-a liniștit. Mi-am pus haina și încălțămintea de cauciuc pe care o purtam peste pantofi. Acasă am descoperit de ce ieșise Ionel pe hol: îmi pusese dulceață în ea.