Când stăpânul nu-i acasă!

Liniștea stăpânește odaia, dar mirosul de cașcaval proaspăt pătrunde până în cel mai îngust colț al casei. O bucată a rămas pe farfuria de pe raftul din dreapta. În gaura lui, în spatele sobei, șoricelul se frământă, parcă tras de mustăți spre ieșire.

Să iasă sau să se potolească? Ar fi mai bine să rămână la locul lui, numai că gândul se întoarce mereu la cașcaval. Încearcă să închidă ochii. Degeaba: nu cu ochii simte mirosul. O asemenea bunătate mai gustase cu vreun an în urmă, fără să-l fi atras parcă atât de puternic.

Face câțiva pași până la marginea ascunzătorii. Ar vrea măcar să vadă de unde îl cheamă mirosul. Descoperă farfuria și își alcătuiește un traseu. Ar putea merge de-a lungul peretelui până la canapea; apoi pe lângă dulap? Nu. În spatele fotoliului? Nici așa. Mai potrivit ar fi să urce pe perdea, apoi să înainteze pe marginea țesăturii atârnate pe perete până la raft. Ajuns acolo, ar ști el ce să facă.

Dar motanul? Își amintește câte spaime i-a provocat. Poate că de data aceasta nu este în cameră. Totuși, mai bine să aștepte puțin și să vadă dacă nu-l pândește cineva.

Motanul, tocmai el, așteaptă prilejul de mult. Dacă nu a mâncat cașcavalul, al cărui miros îi stârnește și lui pofta, este pentru că vrea să-l ademenească pe șoricel. Stă nemișcat după perna de pe canapea, cu ochii galbeni strălucind și cu mustățile ascuțite. L-a văzut pe cel mic și îi urmărește fiecare pas.

Dintr-o singură săritură, laba lui ajunge deasupra șoricelului, care n-a apucat nici măcar să treacă dincolo de sobă. Îl apasă puțin cu ghearele, îl strânge între labele din față, îl răsucește în aer și îl lasă amețit pe podea. În minte îl ceartă pentru pofta de cașcaval; brânza va fi cu atât mai gustoasă pentru el după ce îl va mânca pe șoricel. Mai întâi își prelungește însă jocul, lăsându-l să-și revină și să încerce să fugă.

Un zgomot de pași grăbiți pe hol întrerupe totul. Corbici, câinele! Nu mai este timp: motanul sare într-o deschidere înaltă a sobei, în vreme ce șoricelul, nedumerit de salvarea neașteptată, se strecoară înapoi în gaură.

Corbici pătrunde agitat în cameră, adulmecă brânza și, zărind motanul, se repede lătrând. Ar sări după el, dar deschiderea este prea sus. Tremură de neliniște, mârâie, latră, apoi tace, fără să-și ia ochii de la adversar. Din când în când privește și spre farfuria care continuă să-l atragă.

Astfel, șoricelul în gaură, motanul în deschiderea sobei și câinele în mijlocul camerei se pândesc unul pe altul, fiecare tulburat de aceeași poftă.

Pași grei răsună acum pe hol. Se întoarce stăpânul. Motanul se retrage mai adânc, câinele dispare sub canapea, iar șoricelul, ascuns deja, rămâne unde este. Omul intră obosit de muncă, aruncă pălăria pe un scaun și simte brânza. Foamea îl îndreaptă spre raft. Ia cașcavalul, taie pâine și mușcă pe rând din amândouă, cu poftă.

Trei perechi de ochi îl urmăresc din trei locuri diferite, unite acum de invidie.