Când stăpânul nu-i acasă!

În cameră domnește liniștea, dar un miros de cașcaval proaspăt ajunge în toate colțurile. Bucata de brânză a rămas pe o farfurie, pe un raft din dreapta.

Șoricelul o simte din ascunzătoarea lui, în spatele sobei. Nu știe ce să facă: să iasă sau să rămână în siguranță? Închide ochii, însă asta nu-l ajută să uite mirosul.

Face câțiva pași și vede farfuria. Își pregătește drumul: pe lângă perete, apoi spre canapea. Mai bine ar urca pe perdea și ar trece pe marginea materialului prins pe perete, până la raft. Dar unde este motanul? Șoricelul speră că nu se află în cameră și mai așteaptă.

Motanul, în schimb, îl urmărește din spatele unei perne. Și lui îi place cașcavalul, dar nu l-a mâncat tocmai ca să-l atragă pe șoricel. Când acesta iese din gaură, îl prinde dintr-o săritură.

Șoricelul nici nu a trecut de sobă. Motanul îl ține între labe, îl aruncă în aer și îl lasă amețit pe podea. Vrea să se mai joace puțin înainte să-l mănânce, apoi să se bucure și de cașcaval.

Se aud pași grăbiți. Este Corbici, câinele. Motanul sare într-o deschidere aflată sus în sobă, iar șoricelul fuge înapoi în gaură, mirat că a scăpat.

Corbici simte mirosul de brânză, dar vede și motanul. Se repede spre el și latră. Nu poate ajunge atât de sus, așa că așteaptă să coboare. Uneori întoarce capul spre farfurie. Șoricelul, motanul și câinele se urmăresc, dorind toți aceeași mâncare.

Acum se aud pașii stăpânului. Motanul se ascunde și mai adânc, iar câinele fuge sub canapea. Omul intră obosit de muncă, își lasă pălăria pe un scaun și simte mirosul. I se face foame.

Ia cașcavalul, taie pâine și mănâncă din amândouă cu poftă. Din trei locuri, trei perechi de ochi îl privesc cu invidie.