Prostia omenească

A fost odată un bărbat care locuia cu soția lui, cu copilul lor mic și cu soacra. Soția nu era prea înțeleaptă, iar mama ei nici atât.

Într-o zi de iarnă, bărbatul a plecat cu treburi. Femeia a spălat copilul, l-a hrănit și l-a pus în leagăn, lângă sobă. După ce acesta a adormit, ea s-a uitat la bucata mare de sare așezată deasupra sobei. Deodată a început să plângă.

Mama ei s-a speriat și a întrebat-o ce avea.

— Copilul meu o să moară! Dacă pisica se urcă acolo, o să împingă sarea. Bucata cade drept în capul lui!

Bătrâna i-a dat dreptate. Amândouă au început să plângă de parcă nenorocirea se întâmplase deja. Priveau sarea și nu făceau nimic.

Când bărbatul s-a întors, obosit și flămând, a vrut să știe ce se petrecea. Femeile i-au povestit pericolul pe care și-l închipuiseră. El a rămas uimit.

— Am văzut mulți proști, dar ca voi nu! Plec în lume. Dacă găsesc oameni mai proști decât voi, mă întorc. Dacă nu, nu.

A ieșit supărat, fără să-și ia rămas-bun. După o vreme a întâlnit un om care ținea un coș gol spre soare, apoi îl ducea în casă. Repeta mereu aceeași mișcare.

— De două sau trei zile încerc să aduc soarele înăuntru, ca să am lumină, i-a explicat omul. Dar nu reușesc!

Călătorul l-a întrebat dacă avea un topor. Apoi i-a arătat unde să facă o deschidere în perete. Omul l-a ascultat, iar lumina a intrat imediat. I-a mulțumit din inimă: altfel ar fi îmbătrânit cărând soarele cu coșul.

Mai departe, într-un sat, călătorul a văzut un meșter care construise un car chiar în casă. Acum încerca să-l scoată, dar ușa era prea îngustă. Meșterul se pregătea să taie stâlpii ușii.

— Nu strica locuința! Desfă carul în bucăți, scoate-le pe rând și montează-l afară.

Meșterul a fost încântat de sfat. Era cât pe ce să dărâme o casă bună pentru un car.

La altă casă, un om încerca să arunce nuci în pod cu o furcă. Se chinuia și înjura unealta, care nu-l ajuta deloc.

— Furca este pentru paie și fân, nu pentru nuci, i-a spus călătorul. Pune-le într-un coș și du-le pe umăr în pod.

Omul a făcut așa și a terminat treaba repede.

În cele din urmă, călătorul a întâlnit un om aflat pe acoperișul unui grajd. Avea acolo fân și trăgea de o funie legată de gâtul vacii, încercând s-o urce la mâncare. Animalul mugea îngrozitor.

— O sugrumi! Aruncă fânul jos! a strigat călătorul.

Omul se temea că va pierde puțin fân. Călătorul i-a arătat cât de absurd era să economisească fânul și să piardă vaca. Stăpânul l-a ascultat, iar animalul a scăpat cu viață.

După toate acestea, bărbatul s-a gândit din nou la familia sa. Pisica putea să dea jos sarea. Dar să cari soarele cu un coș sau să tragi vaca pe acoperiș? Așa ceva nici nu-și imaginase. S-a întors acasă, socotindu-le pe femeile lui mai înțelepte decât pe oamenii întâlniți.