Cinci pâini

Doi oameni care se cunoșteau călătoreau într-o vară pe același drum. În bagajul unuia se aflau trei pâini, iar al celuilalt cuprindea două. După o vreme, foamea i-a făcut să se oprească la umbra unei sălcii, lângă o fântână. Fiecare și-a scos pâinile și s-au pregătit să mănânce împreună, ca să aibă mai multă poftă.

Tocmai atunci i-a ajuns din urmă un al treilea călător, pe care nu îl cunoșteau. Omul le-a dat bună ziua și i-a rugat să îi ofere ceva de mâncare: era foarte flămând, nu avea provizii și nici nu găsea de unde să cumpere.

— Poftim, om bun, mănâncă alături de noi! l-au invitat cei doi. Unde mănâncă doi, mai poate mânca și al treilea.

Flămând cum era, străinul nu a mai așteptat o a doua invitație. S-a așezat lângă ei și au început să mănânce pâine și să bea apă rece din fântână, fiindcă altceva nu aveau. Cei trei au mâncat deopotrivă, până când au terminat toate cele cinci pâini.

La sfârșit, oaspetele a scos cinci lei și i-a înmânat, întâmplător, celui care avusese trei pâini.

— Primiți, vă rog, această mică mulțumire pentru ajutorul dat la nevoie. Mai departe puteți să vă cinstiți cu un pahar de vin sau să întrebuințați banii după plac. Nu știu cum să vă mulțumesc: de foame, nici nu mai vedeam lumea înaintea ochilor.

Gazdele nu prea voiau să primească banii, însă, după îndelungatele stăruințe ale străinului, au acceptat. Acesta și-a luat rămas-bun și și-a continuat călătoria, pe când ceilalți au mai rămas puțin la umbră, să se odihnească după masă.

Din vorbă în vorbă, cel care avusese trei pâini i-a dat celuilalt doi lei.

— Iată partea ta; fă cu ea ce dorești. Ai avut două pâini întregi, deci doi lei ți se cuvin. Eu păstrez trei, fiindcă am avut trei pâini, tot atât de mari ca ale tale, după cum bine știi.

— Cum adică numai doi? a întrebat celălalt, cu dispreț. De ce nu doi și jumătate, partea dreaptă a fiecăruia? Oaspetele putea să nu ne dea nimic. Atunci cum rămânea?

— Dacă nu ne dădea nimic, eu aș fi făcut un dar din partea celor trei pâini, iar tu din partea celor două, și pace bună. Acum însă am mâncat fără să plătim și ne-au rămas și bani pentru pâine: mie trei lei, ție doi, fiecăruia după numărul pâinilor aduse. Nu văd cum s-ar putea face o împărțeală mai dreaptă.

Cel cu două pâini nu împărtășea această convingere.

— Să mergem la judecată, a propus el, și să rămână așa cum va hotărî judecătorul.

— Să mergem, dacă nu ești mulțumit. Cred că și judecătorul îmi va da dreptate, deși eu nu am umblat prin judecăți în viața mea.

Au pornit din nou la drum și, ajungând într-un loc unde se afla o judecătorie, s-au înfățișat înaintea judecătorului. Fiecare a povestit, pe rând, împrejurarea de la început: cum călătoriseră împreună, câte pâini avusese fiecare, cum îl primiseră pe străin la masă, cum acesta mâncase la fel de mult ca ei și le lăsase cinci lei în semn de mulțumire. Au explicat și felul în care împărțiseră banii.

Judecătorul i-a ascultat cu atenție, apoi s-a adresat celui cu două pâini:

— Prin urmare, nu ești mulțumit de împărțeală?

— Nu. Noi nici nu ne-am gândit să îi cerem plată străinului pentru masa oferită. Dar, dacă s-a întâmplat să ne lase un dar, socotesc că trebuie să îl împărțim drept în două.

— Dacă vorbim despre dreptate, atunci înapoiază-i un leu celui care a avut trei pâini.

Nemulțumitul s-a arătat și mai uimit.

— Am venit să mi se facă dreptate, iar dumneavoastră, care cunoașteți legile, mă lăsați cu mai puțin decât aveam! Dacă și judecata lui Dumnezeu ar fi tot așa, vai de lume!

— Așa ți se pare, i-a răspuns judecătorul, păstrându-și calmul. Dar să vedem dacă ai dreptate. Tu ai avut două pâini?

— Două.

— Iar tovarășul tău a avut trei?

— Trei.

— Pe lângă pâine, ați mai avut ceva de mâncat sau de băut?

— Numai apă rece din fântână.

— Și fiecare a mâncat la fel de mult, după cum singur ai spus?

— Da.

— Atunci să ne închipuim că fiecare pâine ar fi fost tăiată în trei bucăți de aceeași mărime. Câte bucăți ai fi avut din cele două pâini?

— Șase.

— Dar prietenul tău, din trei pâini?

— Nouă.

— Șase și nouă fac cincisprezece. Trei oameni au mâncat aceste cincisprezece bucăți în mod egal. Câte i-au revenit fiecăruia?

— Cinci.

— Tu ai avut șase bucăți și ai mâncat cinci. Câte au rămas pentru oaspete?

— Una singură.

— Să lăsăm acum partea ta și să o cercetăm pe a celuilalt. El a avut nouă bucăți și a mâncat tot cinci. Câte i-au rămas?

— Patru.

— Așadar, de la tine a rămas o bucată, iar de la prietenul tău patru. Împreună fac cinci. Este adevărat că tocmai aceste bucăți le-a mâncat oaspetele care v-a lăsat cinci lei?

— Este adevărat.

— Atunci ție ți se cuvine numai un leu, pentru singura bucată dată străinului, socotită ca și cum i-ai fi vândut-o, deoarece ai primit bani. Celuilalt i se cuvin patru lei pentru cele patru bucăți ale sale. Prin urmare, înapoiază-i un leu. Dacă te mai crezi nedreptățit, mergi și la Dumnezeu; nu vei găsi o judecată mai dreaptă.

Văzând că nu mai avea pe unde să ocolească socoteala, cel cu două pâini i-a înapoiat prietenului un leu, cu părere de rău, și a plecat rușinat. Cel cu trei pâini, uimit de o asemenea judecată, i-a mulțumit judecătorului. Ieșind, a spus că, dacă pretutindeni s-ar găsi judecători la fel de drepți, cei care nu au dreptate nu ar mai încerca să câștige prin judecată.