Cinci pâini

Doi oameni care se cunoșteau călătoreau împreună într-o zi de vară. Unul avea trei pâini, iar celălalt două. Când li s-a făcut foame, s-au oprit la umbra unui copac, lângă o fântână, și au scos mâncarea. Toate cele cinci pâini erau la fel de mari.

Tocmai atunci i-a ajuns din urmă un călător necunoscut. După ce i-a salutat, i-a rugat să îi dea și lui ceva de mâncare. Era foarte flămând, nu avea nimic cu el și nici nu găsea de unde să cumpere.

— Poftim, om bun, mănâncă împreună cu noi! l-au invitat cei doi. Unde mănâncă doi, poate mânca și al treilea.

Străinul nu a așteptat să fie rugat din nou. S-a așezat lângă ei și au început să mănânce pâine și să bea apă rece din fântână. Nu aveau altceva la masă. Au mâncat cu toții la fel de mult, până când au terminat toate cele cinci pâini.

După masă, străinul a scos cinci lei și i-a dat, întâmplător, celui care avusese trei pâini.

— Primiți această mică mulțumire pentru că m-ați ajutat la nevoie. Mai încolo puteți să beți un pahar de vin sau să faceți cu banii ce doriți. Mi-a fost atât de foame, încât nici nu mai vedeam bine.

Cei doi nu prea voiau să primească bani pentru mâncarea împărțită, însă străinul a insistat până când i-au acceptat. Apoi și-a luat rămas-bun și a plecat mai departe. Ei au mai rămas puțin la umbră, să se odihnească după masă.

Cel cu trei pâini i-a întins celuilalt doi lei.

— Aceasta este partea ta. Ai avut două pâini, deci ți se cuvin doi lei. Eu am avut trei, tot atât de mari ca ale tale, așa că îmi păstrez trei lei.

— De ce numai doi? a întrebat celălalt, nemulțumit. Nu ar fi drept să primim fiecare câte doi lei și jumătate? Omul putea să nu ne dea nimic. Ce făceam atunci?

— Atunci eu i-aș fi dăruit din trei pâini, iar tu din două, și nu era nicio problemă. Acum am mâncat amândoi fără să plătim, iar pentru pâini avem și bani în buzunar. Fiecare primește după câte pâini a avut. Ce împărțeală ar putea fi mai dreaptă?

Dar omul cu două pâini nu se lăsa convins. A propus să meargă la judecată și să accepte ceea ce va hotărî judecătorul. Celălalt a fost de acord, încredințat că i se va da dreptate, deși nu mai avusese de-a face cu judecățile.

Au pornit la drum și, când au ajuns într-un loc unde puteau fi judecați, s-au prezentat înaintea judecătorului. Au povestit, pe rând, cum călătoriseră, cum primiseră un străin la masă, câte pâini avusese fiecare și cum se împărțiseră banii.

Judecătorul i-a ascultat cu atenție, apoi l-a întrebat pe cel cu două pâini:

— Deci nu ești mulțumit de partea ta?

— Nu. Noi nu am avut de gând să îi cerem străinului bani. Însă, dacă ne-a făcut un dar, trebuie să îl împărțim în două părți egale.

— Dacă este vorba de dreptate, dă-i un leu înapoi celui care a avut trei pâini.

Omul a protestat. Venise la judecată să i se facă dreptate, iar judecătorul îl lăsa cu și mai puțini bani! Acesta i-a răspuns liniștit și a început să îl întrebe despre masă.

— Tu ai avut două pâini, iar prietenul tău trei. În afară de pâine și apă, ați mai avut ceva?

— Nimic.

— Și fiecare a mâncat la fel de mult?

— Așa este.

— Atunci să ne imaginăm că fiecare pâine a fost tăiată în trei bucăți egale. Din cele două pâini ale tale ar fi ieșit șase bucăți, iar din cele trei ale prietenului, nouă. În total, cincisprezece. Trei oameni le-au mâncat în mod egal. Câte bucăți a mâncat fiecare?

— Cinci.

— Tu ai avut șase și ai mâncat cinci. Câte bucăți ai dat străinului?

— Una.

— Prietenul a avut nouă și a mâncat tot cinci. Câte i-au rămas pentru străin?

— Patru.

— Așadar, străinul a mâncat o bucată din pâinea ta și patru din a prietenului. Pentru aceste cinci bucăți v-a dat cinci lei. Ție ți se cuvine un leu, iar prietenului patru. Ai primit doi lei; trebuie să îi înapoiezi unul.

Omul cu două pâini nu mai putea ocoli socoteala. I-a dat celuilalt un leu, cu părere de rău, și a plecat rușinat. Prietenul, uimit de judecata aceasta, i-a mulțumit judecătorului. La ieșire a spus că, dacă toți judecătorii ar fi asemenea lui, cei care nu au dreptate nu ar mai încerca să câștige prin judecată.